Briza lunii

Povestea de aseara incepea cu soaptele frunzelor ce se bat una de cealalta in graba vantului cald. Isi povesteau una alteia spaima ce tocmai le parasea limbul. Primisera o mica avertizare, insotita de lacrimile norilor. Acum insa stateau in asteptarea uscatului. Se saturasera de verdele ud. Se gandeau ca un galben uscat precum cel ce imbraca “Povestea tarfelor mele triste” a lui Marquez le-ar pune mai bine in valoare. Din pacate mai aveau de tras cateva spaime, de primit alte avertizari si lacrimi pana cand verdele intens se va satura de ele.
E interesant sa privesti abandonul, lasarea, plecatul, parasirea in firescul si in acelasi timp, particularul fiecaruia. Avem in cunostintele generale implementata desfasurarea anumitor lucruri, avem in noi sadita, dupa diverse experiente, ideea ca majoritatea lucrurilor sunt trecatoare si daca au venit mai trebuie si sa plece la un moment dat si cu toate astea tot tresarim la fiecare abandon, lasare, plecat.
E cam greu sa adormi dupa o plecare; cu atat mai greu cand pleaca partea din tine, care cu o secunda in urma era tot ce stiai. Adineori nu cunosteai amarul intunericului, stiai doar ca partea din tine care respira la momentul acela era totul. Cand vantul cald zvanta frunzele infricosate, inca respirai aparte. Putin mai tarziu, descopereai ca mirosul lancezelii era diferit. Insa te obisnuiai cu el dupa cateva adieri. Iar in ziua in care nu-l vei mai simti, vei crede ca o alta parte din tine te-a parasit. Curios e ca tu vei fi mereu acolo in tine, incapabil sa te parasesti vreodata cu totul. Te vei intoarce mereu in tine, sperand sa gasesti partile ce te-au parasit candva, insa mirat a dezamagire vei fi cand o noua constientizare a lasatului isi va face loc in tine. Iti vei spune ca nu e de ajuns sa vrei sa te schimbi la un moment dat, daca atunci cand o faci nu o sa mai ai materia prima din care sa te remodelezi; dar cum tu ai ramasa in tine o parte din care au plecat, pe rand, partile celalalte, te vei folosi de resturile ramase pe marginile partii respective pentru a te umple. Si soarele tocmai rasare pentru a-ti creste aluatul din resturile framantate. Pofta buna!