Curiozitate

Unii au tendinta de a intelege eul ca pe o persoana in interiorul lor care dirijeaza persoana exterioara, asa cum soferul conduce automobilul. Dar daca eul interior conduce persoana exterioara, atunci cine conduce eul interior? eul interior eului interior? Pe acesta cine il conduce?
Conceptul de eu face referire la capacitatea omului de a actiona si a reflecta asupra propriilor actiuni, de a fi cunoscator si cunoscut totodata, de a-si construi imaginea de sine.
Conceptul de sine se refera la perceptiile si cunostintele pe care oamenii le au despre calitatile si caracteristicile lor. O tehnica eficienta pentru masurarea conceptului de sine este chestionarul "Cine sunt eu" : subiectul trebuie sa raspunda liber la aceasta intrebare de 15 ori. Astfel, el va descrie principalele coordonate ale conceptului de sine. De exemplu, va mentiona relatiile sale cu ceilalti: sunt un bun prieten, sunt bucurestean ; aparenta lui fizica: sunt blond, sunt scund ; pasiunile si valorile sale: sunt un fotbalist inrait, sunt un tip cinstit.
Raspunsurile voastre la Chestionarul "Cine sunt eu" sunt asteptate cu interes la comentarii caci diversitatea lumii in care traim ne uimeste zilnic, iar eu incep sa nutresc o pasiune pentru ea...

Ghici ciuperca ce-i...

E slobod si umbla prin stratul de praf al capitalei, care e de 20 de ori mai poluata decat celelalte cetati europene..dar lui putin ii pasa caci asta e un car la care s-a inhamat de mai multi ani, in speranta ca destinatia lui va avea un aer proaspat de reusita.
Uneori chiar si el se intreaba daca nu a ajuns sa-si piarda din elanul proaspat cu care a pornit la drum si nu a devenit hain, dupa intalnirile pe care le-a avut pe parcursul anotimpurilor. E foarte probabil sa fi uitat ce e increderea neconditionata si oferita sau o frunte descretita cand vremea e insorita.
I-a fost atat de greu sa-si continue drumul, inhamat la car, pe vreme de ploaie incat acum ii e frica uneori sa paseasca apasat pe pamantul uscat, de teama sa nu se crape sub greutatea sa.
Dar mai are putin de calatorit si ce-i drept, mult praf de inghitit, insa destinatia ii face deja cu ochiul si asta nu poate decat sa-l ambitioneze si mai mult...norocul lui e ca e nepalpabil..

For my sis

Chiar si cele mai statornice lucruri, care tin de ani de zile se mai leagana atunci cand cerul e predominant noros. Daca mai bate si un vant cu 100km/h e clar ca exista si posibilitatea desprinderii lor, oricat de stabile erau. Totul e sa nu te lasi purtat de vant prea departe, sa nu uiti cat de bine ti-a fost cand cerul era senin si razele soarelui te incalzeau. Vantul va trece, vremea se va incalzi, iar tu o sa tanjesti dupa caldura statorniciei, privind cu jind de pe pamantul umed in sus.
Experienta te aduce pe sol, dupa ce te-a purtat pe culmi nemarginite, dar tot ea iti ofera si scarile pe care sa urci din nou, iar daca ai si putin noroc s-ar putea chiar sa-ti placa mai mult drumul anevoios pe scari decat cel din trecut, cu avionul.
Iti doresc sa calci pe o carare cat mai neteda, dar sa fii rationala, caci vei intalni cu siguranta si piedici-mascate sau nu;insa eu am incredere in tine ca vei gasi in interiorul tau propriul simt al valorilor si o sa alegi ceva insemnat.
Stiu ca o sa ai nevoie de timp pentru a te adapta schimbarilor, care vor aparea in viata ta, dar la fel de bine stiu ca esti cu picioarele pe pamant si cu greu te va zdruncina o intamplare.
Da, cu siguranta vei fi mai rezervata si precauta cand vei pasi pe noi carari, caci dupa un drum lung de ani de zile e cam riscant sa calci pe pamant nebatatorit. Dar cum tu ai nevoie de o carare temeinica, nu de un nisip miscator, sunt sigura ca atunci cand vei simti ca ai gasit-o, iti vei dori sa ramai mereu in preajma ei.
Si nu uita ca "Prietenia este floarea unei clipe şi fructul timpului."-A. von
Kotzebue asa ca te astept cat mai repede, mai aproape sa mai adunam niste flori memorabile de care sa ne amintim de fiecare data cand vom musca din fructul timpului.

Refuz sa fiu adulta

Dincolo de ceea ce semnifica trandafirii in general, insemnatatea personala a acestor 21 de trandafiri, primiti pe 22.03.2008,la ora 06:15, dupa 21 de ani de viata e inegalabila. Dragostea celor mai dragi oameni din lume mi-a dat forta de care aveam nevoie sa pornesc intr-o primavara instabila din mai multe puncte de vedere.
Cu fiecare an pe care-l depun in contul personal oftez tot mai mult dupa anii "cheltuiti" pana la varsta asta. Tanjesc dupa naivitatea de copil, care alerga pe dealuri si-si julea genunchii in fiecare vacanta de vara si dupa creativitatea firava care ma facea sa vad monstrii sau fete zambitoare pe "tavanul lumii" in loc de nori.
Dar acum nu mai e timp de tanjire. Timpul asta a fost ieri. Astazi a fost o alta zi minunata pentru mine, in care revederea curtii copilariei mele si a oamenilor dragi din ea mi-a reamintit ca timpul nu sta-n loc si ne contorizeaza fiecare miscare. Prin urmare imi traiesc clipa.

In graba

"A good friend and a glass of wine
Someone to say it's gonna be alright
A good friend and a glass of wine
A little pick me up to get me through the night
We talk trash n' we laugh and cry
That kind of therapy money can't buy
Every now and then, every now and then
Every girl needs a good friend and a glass of wine
I don't need to jet off to no vacation for a week
I'd be happy to have a happy hour
When I'm tired and I'm fried it gets me right back on my feet
Any kind of red or white, a little sister time
It's every smart girls secret"

28....4.........1....

Daca mi-ar putea raspunde blogul asta inapoi..la fiecare cuvant intrebator pe care-l scriu sa primesc langa el si raspunsul ce bine(=bine+rau) ar mai fi..
De nenumarate ori am simtit ca scriu in van, chiar in momentul in care tastam; si acum mi se pare in van redarea nemultumirii mele aici, dar subconstientul lucreaza intr-un mod divers si tocmai pentru ca stiu asta, nu ma opresc din tastat.
Ma impiedic de lucruri necugetate. Ma loveste consistenta lor.
Ma alina timpul. Ma insoteste uitarea treptata.
Ma atinge o melodie. Ma patrund versurile sale.
Ma incalzesc lacrimile. Ma inunda amintirile.
Ma cearta o prietena. Ma mangaie o batista.
Ma bat amintirile. Ma doboara ultimele cuvinte.
Ma urmareste o asigurare expirata.
Ma reclama constiinta. Ma consoleaza sufletul.
Ma incearca multi de "Ma" dar Ma opreste oftatul.

Semiotica "privirilor"

Asteptarea a fost enervanta. A durat cateva minute. Prima privire a fost fugara-nimic neobisnuit.
A doua privire a fost ceva mai lunga. Era o privire de ansamblu.
A treia privire a fost profunda. Era o privire intrebatoare.
A patra privire a fost indiscreta. Era o privire curioasa.
Primele cuvinte au fost neimportante. Erau formalitati. Dar totul era aparte. Era un tot unic, iar cuvintele urmatoare treceau pe langa mine, atingandu-ma doar cat sa-mi largeasca zambetul. Era un gest firesc, nici nu aveai cum sa fii altfel, decat cu zambetul la purtator:)
Au urmat alte cateva minute, pline de cuvinte intelepte, de un fond divers, de tonalitati diferite. Printre ele, timpul meu se oprise. Era suspendat intr-o privire profunda. Era o cunoastere dincolo de aparentele negative. Refuzam sa iau doar ceea ce vad. Intuiam ca in spatele puterii afisate se ascund trasaturi blande.
Minutele s-au scurs usor. Trezirea pentru mine a fost brusca. A venit si senzatia de tristete, care-mi intregea nemultumirea. Eu stiam ca inca mai am de descoperit.
Dupa o pauza scurta, minutele au reinceput. Privirile au revenit. Una fugara, alta statornica. Erau departe una de cealalta. Erau despartite de putine lucruri, totusi semnificative. Numai ca privirile nu tineau cont de distanta creata intre ele si au taiat-o prin similitudini numai de ele stiute.
Dincolo de restul lucrurilor, privirile au avut si timpul lor. A fost un timp lung, creat intocmai pentru a le fi favorabil. A fost umplut apoi cu descoperiri comune, cu emotii placute si cu dorinte similare.
La un moment insa si privirile s-au suparat. Cea statornica s-a intors prin multimea de alte priviri. Cea fugara, desi fugara, incerca sa ramana atintita asupra celei statornice. Insa fiecare privire avea specificul ei si pana la urma si cea fugara s-a intos in multimea celorlalte priviri.
Odata suspendat, timpul trecea acum alergand peste toate privirile. Privirea fugara se gandea deseori la ceasurile de noapte de altadata, cand desi nu alaturi de ea, privirea statornica se contopea in gandire cu cea fugara.
Dar uite ca timpul a tot alergat si nu in van. Privirile s-au reintalnit. Era multa emotie. Privirea fugara avea intrebari nespuse si ganduri tacute pentru cea statornica, care bineinteles se afisa sigura pe sine.
A facut ea, privirea fugara cateva lucruri bune de vreme ce privirea statornica i-a dat intalnire intr-o vreme oarecare, cerand un raspuns rapid. Era prima incercare de stabilizare a privirii fugare, care nu-si dorea sa se mai instraineze de privirea statornica si astfel a acceptat invitatia acesteia.
Privirea fugara si privirea statornica s-au revazut la ceas de seara si sub genericul "lasa-te dus de privire" s-au unit intr-o imbratisare tandra. Astfel, privirea fugara a primit confirmarea trasaturilor blande pe care le intuia la privirea statornica.
Si-am incalecat pe-o sa si v-am scris povestea asa.

Joc de voie

Dupa un weekend obositor e posibil sa fiu obositoare si in scrierea de luni dupa-amiaza. Pentru moment nu dorm, dar e adevarat ca am o stare asemanatoare celei de vis.De nenumarate ori pe zi imi indrept fiinta spre o visare cu ochii larg deschisi spre lumina. Naiva sau nu, inca am mai o bucata de speranta intacta privind visele zilnice cum ca intr-o zi, doua sau chiar mai multe acestea vor face parte din realitatea mea palpabila.
Pendula a batut ora trei dupa-amiaza. Odata cu ea, au batut si intrebarile la fereastra mea. Sovaielnica, cu privirea atintita pe freziile de pe masa asist tacuta la contururile unui nou vis. Inotand cu frica, ma afund in incertitudinea unor dorinte cu forme eterate. O somnolenta moale ma bate pe umar. Totusi ochii se incapataneaza sa ramana treji. Bizarul din ochii-mi prafuiti e mult prea mare pentru a-si gasi somnul. In schimb duce un dialog la fel de bizar cu o frezie de pe masa:
-Mai traiesti?
-Culoarea mea mai traieste. Eu din pacate m-am uscat.
-Atunci inseamna ca galbenul petalelor tale te tine in viata.
-Da, dar nu a reusit sa ma implineasca.
-Hm, e adevarat ca nu ai avut o viata lunga;totusi ai primit condiitile necesare implinirii tale.
-Da, dar am primit si uitare si astfel m-am uscat.
-Asta nu inseamna nimic. Ai avut viata si apa.
-Dar mi-a lipsit lumina.
-Acum inteleg ca nemultumirea e o stare de spirit specifica oricarui lucru, nu doar oamenilor.
-Da si "totul" e la fel de relativ pentru orice.
-In lipsa luminii, capitularea era tot ce mai aveam.
Bizarul din ochii-mi prafuiti parasise frezia odata cu o innourare brusca a vremii. Lumina era parasita si ea de intensitate.
De obicei nu ma adancesc in asemenea lucruri, dar uneori privirea mai coboara in adancuri.

Dama de roua

Asa ca:
"A căzut pe lucruri rouă
sau e numai o părere?
Poate că le plânge faţa
de-o lăuntrică durere.
Bate-o inimă în lucruri?
Preajma ocupând-o-n pâlcuri
n-au şi ele gânduri, patimi?
Fără ochi se uită-n lume
purtătoarele de tâlcuri,
născătoarele de lacrimi." De rerum natura - Lucian Blaga

Nalucire

A venit linistit, obosit chiar si s-a uitat la foc. A tacut o vreme, vreme in care gandurile lui compuneau un decor perfect pentru un foc. Apoi, a realizat decorul gandit. M-a intrebat ce era lucrul la care se uitase. A urmat un alt moment de tacere, de data asta din partea amandurora.
Ma asteptam sa stie ce este lucrul acela. Dar a pus o intrebare directa, asa ca i-am raspuns direct: "E un foc."
Dupa o pauza m-a intrebat:
-De unde a aparut?- alta intrebare directa, care cerea un raspuns scurt.
-De la mine.
In vremea asta, focul se intetea tot mai mult. Pesemne imi iesise bine, desi intotdeauna am fost neindemanatica cand am facut focul. S-a indepartat cativa pasi, apoi a ramas pe loc, privind in jos, dupa care m-a intrebat:
-Ce sunt acestea?
-Lemne.Sunt cele fara de care focul acesta nu s-ar fi aprins, nu le-ar fi ars, nu s-ar fi intetit.
A luat un lemn de jos, l-a masurat cu privirea, apoi a incercat sa-l rupa. Dar chiar si rupt, lemnul tot acolo era. S-a razgandit si l-a pus jos,de data asta, chiar in mijlocul focului. Apoi s-a indepartat. Lemnele nu il interesau.
Focul il atragea, dar numai cat sa-l incalzeasca putin cu caldura emanata.
Pe mine ma interesau lemnele..penru ca existau, iar existenta lor a creat focul. Focul era util, nu doar atractiv. Cu toate astea, imi era teama de foc. Cred ca si lui ii era,altfel nu se indeparta.
Am ramas langa foc ceva vreme..destula incat sa privesc si cenusa ramasa in zorii zilei. Nu era nici prea multa, dar nici putina. Suficienta incat sa-ti formezi o idee despre intensitatea focului. Am avut timpul necesar sa ma pot bucura de prezenta ei. Cenusa avea o semnificatie aparte, o culoare diferita de cea a focului, cu toate ca era o urmare a acestuia.
Eram curioasa sa stiu ce inseamna praful acela asa ca...

The best Women's Day ever

Despre zmeu..

"umblă sub cer
ca un zbor surd
mângâie înaltul neatins
încearcă un dialog
înaintea ploii
nimic nu-i niciodată
la fel

anesteziat de cuvinte
cu umărul sprijinit
de linişti
cerul îşi înţeapă venele
prin ţipătul înecat
pământul salivează
aproape de senzaţiile zilei

de emoţie, zmeul
bucură un copil

florile de gând îmbobocesc
sub norii de hârtie
aripile derulează amintiri

între cer şi pământ
pâlpâie o inimă"-Zmeul-Teodor Dume