In asteptarea frunzei batute

Lenevesc la soarele palid de dimineata, pierduta pe un balansoar, undeva intre depozit si sediu. Mirosul cald de cafea tare ma imbie spre dulci amintiri, spre depozitul din mine. Dar ce e acolo nu mai e in sediu. Soarele incalzeste acum aceleasi oase, totusi diferite. (Vorbesc de schimbare si in acelasi timp ascult melodia "We never change", ciudat nu?) Pentru a-mi raspunde singura afirm ca doar ambalajul se sifoneaza, esenta se pastreaza.
De jos in sus:pamant, iarba, flori, pomi, fluturi, soare; alt soare, sunet de valuri, brate calde, miere de albine; suc de lamaie. De jos in sus:sediu; depozit; eu.
Franturile sunt esentiale. Fara ele, un tot ar fi banal, la fel cum fara detalii toate imaginile ar fi generalitati.
Asta-i viata: uneori un zambet continuu daca te tzine fatza, alteori un plans sfasietor daca nu te tzine sufletul.

Changes in my life

M-au luat pe sus valurile de schimbari din ultimele zile si m-au dus departe de blog, dar cu ajutorul timpului frumos am revenit la tarm.
Am continuat schimbarea din ultima scriere, cam greu ce-i drept, dar important e ca s-a mentinut pana acum.
Saptamana care se incheie astazi am petrecut-o mai mult departe, intr-un loc familiar, cu dimineti mai racoroase, lume mai prietenoasa, dupa-amiezi linistite; pierduta in lectura si muzica, leganata de un balansoar, mirosind iarba si admirand fluturii albi, ce dansau in curte. Mi-am amintit cu drag de poezia "O, ramai" a lui Eminescu, pe care am recitat-o la o serbare; ultima strofa descrie perfect sentimentul de nostalgie, care m-a cuprins la un moment dat:
"Astazi chiar de m-as întoarce
A-ntelege n-o mai pot...
Unde esti, copilarie,
Cu padurea ta cu tot?"
Armonie e cuvantul potrivit pentru zilele petrecute acasa, armonie continuata si pe drumul de intoarcere, presarat cu multe zambete datorate inocentei unui copil minunat si unor priviri misterioase; armonie continuata cu momente superbe, petrecute alaturi de o persoana draga, in mijlocul naturii.
Dupa unele schimbari mai putin placute, ma bucur de schimbari pozitive, chiar cu rol terapeutic, care consta in clipe pline de fericire, scurta ce-i drept, dar diversa si care te reincarca cu o stare de bine continua.
Fericirea e zambet si optimism.

A new change

Ai putea spune ca am o obsesie cu schimbarile, daca ai citit si postul anterior, dar e doar o reuniune a unor lucruri personale, care asteptau sa fie schimbate. Asa incat azi mai tai de pe lista un lucru care astepta sa fie schimbat..de prea mult timp..acum sa speram ca o sa-mi si iasa, caci au mai fost tentative in acest sens, majoritatea cu un rezultat satisfacator si atat.
Momentan am trecut de etapa de pregatire, care anticipeaza schimbarea, am avut o discutie cu constiinta, stie bine cand trebuie sa ma alerteze in caz ca vreau sa cedez, de acum incepe efectiv schimbarea.
Ma asteapta o perioada lunga-zic eu, vreo 6 luni cica- in care tre sa intretin schimbarea asta, sa o adapostesc, sa-i dau de mancare, sa o fac parte din viata mea de zi cu zi.
Numai cand ma gandesc la cat timp inseamna 6 luni bat in retragere, dar e o schimbare totala, exigenta, insa benefica asa ca merita incercata.
Sa vedem maine ce mai schimb, ma duc sa consult lista:)
Sunt curioasa cine ghiceste despre ce schimbare e vorba astazi asa ca astept comentarii:)

Change of style

Distanta e negativa, oricat ai vrea tu, prin existenta ei, sa dai nastere unui bine.
Aparent e posibil ca tu sa te simti bine, dar ma intreb daca fara distanta nu te simteai mai bine. E interesant de observat cat de schimbatori sunt oamenii. Uneori am impresia ca exista un lucru care poate intrece rapiditatea timpului si anume schimbarea. Mai ales cea care vine intr-o secunda. De abia apuca sa treaca timpul, caci ea s-a si instalat pe termen nelimitat. Buna, rea acum ramane la latitudinea ta. (Ce chestie si asta cu impartirea tuturor lucrurilor din lumea asta in bine si rau..uneori avem prea multa nevoie de a controla totul).
Azi am incercat sa schimb o schimbare. Nu-i usor, desi schimbarile se produc repede. Schimbarea unei schimbari necesita cel putin o secunda in plus fata de o schimbare simpla.

E atata neputinta, stransa intr-un singur moment.. in momentul in care ai vrea sa spui ce te framanta unui om apropiat, iar el sa nu fie acolo, langa tine. Te simti mai singur decat te simteai inainte, chiar daca inainte credeai ca mai singur de atat nu te poti simti.
Chiar daca nu poate fi langa tine cand ai nevoie, ramane un om apropiat sufletului tau, insa ti-e greu sa intelegi cum de nu te simte la fel de apropiat, din moment ce nu simte ca ai nevoie de sprijinul lui. Deznadejdea din momentul anterior se transforma in dezamagire, in oftat, in resemnare in cele din urma, insa si intr-un gram de speranta, care spera el insusi sa cantareasca mai mult decat cantitatea imensa de deznadejde si in final sa dea valoare unei relatii.
Inca ratacesti intre framantarea anterioara si cea noua. Nici nu mai stii care e mai apasatoare..cert e ca amandoua sunt bine plamadite si greu de inlaturat. Te intrebi daca nu ar trebui sa ceri efectiv sprijinul omului apropiat, sa-l tragi de maneca si sa faceti o plimbare pe aleile comunicarii. In ziua grabita de acum, asteptarea ca o simtire din interior sa impulsioneze un om sa-ti fie aproape e ca si cum ai astepta sa ninga in desert.
Ceri implicare, un lucru absurd cand jocul e individual. Totusi ceilalti ti-au cerut compania, cand pierdeau jocul individual . Da, ti-au cerut. Poate ca ar fi cazul sa ceri si tu. Doar ca tu nu esti obisnuit cu asta si preferi sa crezi in valori, sentimente si nu in cereri glasuite.
Uite ca uneori e suficient sa ceri doar in tacere. Zambetul care iti insenineaza chipul dupa o ploaie e calduros..cel putin pana la urmatoarea ploaie; uneori un gand optimist se transforma in realitate..La cat mai multe!

Scrisoare anonima !?

Buna..azi e 13aprilie..a trecut cam mult timp, dar asta e, nu am timp, sunt foarte ocupat.
Intr-adevar mi-a ramas in minte ultima noastra intalnire, mi-a placut, desi tu spui ca a fost banala. Ma gandesc ce interesant ar fi sa te intalnesc, dupa atata timp; intamplator ar fi de preferat. Dar cine mai crede in destin astazi? Nu mai exista decat coincidente si alea rare.
De-a lungul timpului am fost in multe excursii, prin viata asta complexa. Am cunoscut oameni, pe care ii vedeam deja langa mine, pe tot parcursul vietii. Din pacate sau din fericire- inca nu m-am decis- ne-am indepartat unii de altii, lasand conjuncturile delicate sa ne indeparteze.
Astazi ii numar pe degetele de la o mana pe cei care inca imi sunt aproape; de fapt din cei vechi doar unul mi-a ramas aproape; cine stie in ce monstru m-am transformat daca doar un om, care ma cunoastea anterior evolutiei mele, mi-a ramas aproape.
Scenariul poate fi schimbat oricand de fiecare dintre noi, important e sa simtim ca e timpul pentru o schimbare. E adevarat ca eu am simtit deseori nevoia unei schimbari, macar una daca nu se putea de la doua in sus, poate fi si acesta unul dintre motivele pentru complicatiile prin care am trecut pentru ca uneori ti-e bine sa te complaci in simplitate.
Chiar acum dau curs unei nevoi de schmimbare: dupa atata timp, iti scriu din nou si-mi fac curaj sa-ti trimit randurile astea, care cu siguranta o sa ti se para ciudate; posibil sa afirmi ca am innebunit. Exista insa momente de cotitura, care te intorc catre cei pe care, tot intr-un moment de cotitura, i-ai uitat.
Acum astept sa vina ziua in care urmatorul moment de cotitura ma va lovi atat de puternic incat sa ajung eu la tine, in locul unor randuri, scrise in deruta.
Imi doresc sa fii surprinsa placut de scrisoarea mea si ramane de vazut ce ne rezerva viitorul fiecaruia; important e sa fim optimisti.
Te imbratisez cu drag,
Acelasi dintotdeauna.

Nu spera, crede